Recomandarea lui Mr. Malt: Glenfiddich 15 YO

Recomandarea lui Mr. Malt: Glenfiddich 15 YO

Glenfiddich este fără doar și poate, cel mai vestit brand de single malt din lume, cel mai premiat și cel mai vândut pe toate meridianele. Îl concurează mai serios pe vânzări, vecinii de Speyside, Glenlivet.
Distileria a fost fondată de William Grant în 1887 și a râmas de atunci o afacere de familie. William a visat dintotdeauna să producă “the best dram on the valley” și visul i s-a împlinit după 20 de ani, când împreună cu cei 7 baieți și 2 fete a reușit să scoată prima picătură de whisky Glenfiddich, de Crăciun.
Distileria este una dintre cele mai frumoase și complete din Scoția și singura din Speyside cu linie de îmbuteliere in-site, cu un visitor center și tururi foarte interesante, mai ales Pioneers Tour unde ai ocazia să deguști 6 malturi din care cel mai vechi de 40 ani.
Ediția de 15 ani este deosebită prin procesul de uniformizare a distilatelor de 15 ani, maturate în butoaie de sherry, ex-bourbon și butoaie noi americane, prin metoda Solera – inventată în 1998 de al cincilea lor Malt Master, David Stewart.
Procedeul consta in mariajul distilatelor într-un vas imens numit Solera Vat , vas ce nu se golește decât pe jumătate, întotdeuna, de la o sarjă la alta și dă o nota de complexitate și intensitate aromelor. Apoi se “domolește” în butoaie de stejar portughez.
La culoare este auriu cu nuanțe roșiatice și are o corpolență medie spre plină.
Mirosul este de miere și flori, vanilie și fructe uscate.
Gustul este foarte complex de sherry, stafide și caramel, puțin stejar, chiar scorțișoară.
Finishul este dulceag și lung, de stafide.
Super invenția de la Dave Stewart, atât de diferită față de ediția de 12 ani, mult mai complex și mai sherry, foarte abordabil cu un preț de 230 lei, urmarea firescă după entry-ul de 12 ani pentru iubitorii Glenfiddich, și nu numai.
Până data viitoare,
Sláinte de la Mr. Malt!

1690405_758778507528820_2001664277003405621_n

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *