Single malt-ul care costă o avere

Single malt-ul care costă o avere

1963 a reprezentat anul în care o distilerie din Scoția a umplut un butoi cu whisky, l-a sigilat și a hotărât că acesta nu va fi deschis pentru următorii 50 de ani.

De-a lungul timpului, conținutul butoiului a fost urmărit de către David Stewart, master distiller la distileria Balvenie. Cei 50 de ani au trecut iar butoiul a fost deschis recent. Conținutul său este disponibil pentru achiziție, existând doar 50 de sticle disponibile în toată lumea.

Deși totul pare foarte interesant, prețul este unul nu chiar atât de interesant. O sticlă costa nu mai puțin de 38000 de dolari, lucru ce va da înapoi chiar și pe pasionații de whisky cu o stare financiară excelentă.

David Stewart a precizat că acest whisky este foarte aromat, prezentând arome de ghimbir, nucșoară și fructe uscate atunci când este mirosit. Știe ce spune, în condițiile în care întreaga sa carieră a mirosit whisky și este a 5-a persoană cu această meserie, din istoria de 125 de ani a distileriilor Balvenie.

 

Ce face whisky-ul să fie atât de scump?

 

Unul dintre motivele pentru care prețul acestui whisky este atât de mare, este modul în care este realizat, care nu s-a modificat în ultimul secol. Orzul este amestecat cu malț în regim propriu iar Balvenie este una dintre cele șase distilerii de pe teritoriul Scoției care are propriul proces de amestec. Astfel, este controlată foarte bine calitatea, precum și tipul de orz care este folosit, care este luat doar de la ferme locale.

Un alt element care transformă acest whisky într-unul extrem de scump, este faptul că este foarte rar. În condițiile în care un butoi normal poate să ofere pâna la 400 de sticle de whisky, cel care a ținut Balvenie Fifty a oferit doar 131.

Motivul pentru care cantitatea este atât de mică este faptul că  în timp, whisky-ul se evaporă în interiorul butoiului și poate pierde și din alcool, lucru care nu este deloc bun, deoarece trebuie să aibă o alcoolemie de minim 40 %. Din fericire, Balvenie Fifty are alcoolemia de 45.4%, însă acest lucru vine cu un cost.

the_balvenie_fifty_single_malt_scotch_whisky_marks_malt_master_david_stewarts_50th_year_at_he_balvenie_distillery_ln1jj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *