Studio Hermes – București

Studio Hermes – București

Această rubrică nu se vrea a fi o zonă de recenzii în consacratul sens al cuvântului, ci una de recomandări obiective pentru pasionații de single malt. În acest sens, ne-am propus să urmărim și să punctăm câteva criterii importante pentru noi și colegii nostri pasionați.  Punctajul îl vom face pe o scară de 1 la 5 unde 5 este nota cea mai mare.
Pentru că iubim distilatele scoțiene, ne vom uita în primul rând la selecţia de whisky și vom puncta diversitatea, îmbutelierile mai puțin întâlnite și nu în ultimul rând prețul. Pentru că avem peste 30 de ani și o îndelungată experientă de consumatori, vom aprecia cum se cuvine atitudinea si knowledge –ul barmanilor. Pentru că suntem totuși bărbați iubitori de night-life, vom puncta și atmosfera generală a localului.
Acestea fiind zise, vom incepe seria noastră de aprecieri  cu un loc relativ nou în peisajul stabilimentelor bucureştene și anume Studio Hermes din Centrul Vechi, strada Selari nr. 16.
Am ajuns la Studio Hermes intr-o miercuri seară în jurul orei 24.00.  Musică live, probabil trupa casei, localul destul de plin, aparență mai degrabă de club decât de pub, mese unite ca la nuntă și canapele ca la club.  Câteva persoane care dansau, muzica, eternele cover-uri.  Ca atmosferă face un pic notă discordantă cu clasicele pub-uri din centrul vechi, nu neapărat în sensul bun, dar nici în cel rău, în ideea că localul se poziționează spre club, in genul Fredo sau Finish.

20140403_005530

Selectia de distilate este departe de ce ne-am fi dorit noi, in afara de blend-uri ca Johnny Wallker Black, Grants, Dewars și Famous Grouse, doar cateva îmbutelieri single malt, Highland Park 12 YO, Glenlivet 12 YO și Laphroig 10 YO.  Cunoștințele barmanului nu le-am testat dată fiind selecția destul de săracă.
Am băut Laphroig 10 YO și am plătit 30 de lei pentru 40 ml, un preț peste media barurilor din Centrul Vechi.
Overall, Studio Hermes primeşte după criteriile noastre un 2 cu indulgență.

studio hermes bar

credite foto: designist.ro, thewhiskyclub.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *