Tururi virtuale ale distileriilor Diageo

Tururi virtuale ale distileriilor Diageo

Patru dintre distileriile deținute de cei de la Diageo au devenit primele distilerii din lume care permit turul virtual, direct din confortul propriului fotoliu. Astfel, datorita Google Business, distileriile Diageo pot sa fie vizitate de către fani fără să fie necesară deplasarea până la ele.

Grupul britanic de producători de whisky a profitat de tehnologie pentru a oferi un tribut tradițiilor de sute de ani și pentru a oferi tuturor fanilor din lume șansa de a explora cu atenție distileriile unde se fabrică băutura lor preferată.

Accesul este gratuit și presupune un tur de 360 de grade, care a fost realizat în distileriile Cardhu din Banffshire, în Singleton of Glen Ord din Black Isle, în Taliser din Skye și în Lagavulin din Islay.

Vice președintele Diageo, Venky Balakrishnan a precizat că această decizie vine ca un rezultat al efortului oamenilor din întreaga lume pentru a vedea distileriile scoțiene și pentru a descoperi istoria și proveniența băuturii preferate. Astfel, Diageo le oferă acestor oameni șansa de a se bucura de cunoașterea distileriilor, fără să mai fie nevoie de deplasare.

Acesta a mai spus că, văzând cu proprii ochi o astfel de distilerie, ești adus mult mai aproape de un brand pe care îl iubești.

Tehnologia pe care o folosește turul virtual este asemănătoare cu cea folosita de Google Street View și este realizată chiar de către unul dintre fotografii aprobați de Google.

Cardhu-distillery-Google-Business

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *