Cea mai prestigioasă revistă specializată în whisky, Whisky Magazine, a lansat un concurs adresat cititorilor săi care să decidă asupra a două blenduri concepute de 2 dintre cei mai cunoscuți specialiști, redactori ai revistei Whisky Magazine.
Aceștia sunt Neil Ridley și Dave Broom.
În colaborare cu Master of Malt, probele au ajuns la 270 de potențiali “jurați” din care au recenzat 259 iar câștigătorul a fost ales Neil cu 59% dintre sufragii.
Hai să vedem și care au fost regulile de compunere ale acestor blenduri:
- Maltul cheie să fie Clynelish din Highland și anume 1 litru.
- Toate regiunile să intre în componență :Islands (incluzînd aici și Islay), Speyside, Highlands, Lowlands și Campbeltown fără a se preciza ordinea sau cantitățile ci doar whisky-urile în detaliu.
- Toate whisky-urile să nu depășească 50 lire pret de magazin in afara unui wild card care va fi explicat mai jos, dar care trebuie să fie prezent pe piața UK.
- Trebuie să fie prezent cel puțin un grain dar fără a se condiționa proveniența sa.
- Trebuie ales și un wild card ce nu trebuie să depășească 150 de lire, care poate fi de oriunde și poate fi orice, adică grain ,malt ,bourbon,irish etc.
- Blendul final va avea maxim 50% abv când va fi îmbuteliat.
- Cel putin 15 litri de blend trebuie preparat pentru a fi recenzat.
- Nu există vreo regulă în legatură cu ce cantite din fiecare categorie de whisky trebuie folosită sau din fiecare whisky individual.
- Acest blend a trebuit să fie gata până la 1 septembrie și expediat imediat pentru a fi recenzat până la 9 noiembrie.
Whisky-urile cuprinse în cele două blend-uri sunt prezentate mai jos, iar rețeta exactă a câștigătorului va fi dezvăluită pe 18 martie 2016 în cadrul Whisky Live London.
Blendul lui Neil Ridley: Springbank 10 Years Old, Hazelburn 12 Years Old, Overeem Port Cask (Tasmania), Bowmore Darkest, Arran Machrie Moor, Highland Park Svein, Glenkinchie 12 Years Old, Auchentoshan Three Wood, Nikka Coffey Grain No Age Statement, Dailuaine 16 Years Old, Aberlour 12 Years Old, Clynelish 14 Years Old.
Blendul lui Dave Broom: The Glenkinchie 12 Years Old, Distiller’s Edition, Ardmore Legacy, Kilkerran Work in Progress, 6 matured in ex-Bourbon casks, Springbank 12 Years Old, Aultmore 12 Years Old, Caol Ila 12 Years Old, Greenore 8 Years Old, Cameronbridge No Age Statement, Girvan Apps No.4, Teaninich 10 Years Old, Clynelish 14 Years Old.
O frumoasă inițiativă în care au fost cooptați cei mai interesați cititori pasionați de fenomenul whisky.