Câteva date interesante vis-a-vis de consumul de whisky vin de la compania de cercetare The IWSR via Ziarul Financiar.
Astfel, conform sursei citate, cinci brand-uri de whisky au vândut anul trecut 2,7 milioane de litri, adica 67% din consumul din piața locală.
Clasamentul începe cu liderul de necontestat al pieței românești și anume Jack Daniels produs de Brown Forman, care a vândut 747 000 litri, urmat la mica distanta de J&B distribuit de Photos Photiades Distributors (PPD) cu 733 000 litri. Podium-ul este incheiat de Ballantine’s, brand al grupului Pernod Ricard cu 660 000 litri.
Clasamentul nu ofera nici o surpriza, brandurile cu cele mai mari investiții în marketing au și partea leului în piață, însă iată în premieră și un top 10 al celor mai vândute etichete la recent încheiatul festival dedicat whisky-ului, Whisky Fest 2016, care a avut loc în București la începutul lunii noiembrie.
Fiind un eveniment adresat cunoscatorilor, etichetele de pe primele locuri sunt reprezentate evident de single malt-uri, blend-urile, bourbon-urile si Tennessee whiskey-urile apar abia după poziția 5.
- Glenmorangie
- Glenfiddich
- Macallan
- Glenlivet
- Johnnie Walker
- Old Pulteney
- Hudson
- Jack Daniel’s
- Grant’s
- Label 5
De remarcat cât este de echilibrat topul din punct de vedere al importatorilor care reprezintă aceste etichete, primele 6 locuri sunt ocupate de single malt-uri aduse de importatori diferiți (De Silva, Alexandrion, BDG, Pernod Ricard, PPD, Maxxium), totuși, singurul distribuitor care are 3 etichete in top este Alexandrion Group.