Cu toate că nu pare mare filozofie, tradiționaliștii acordă o mare importanță aprinderii trabucului, atât din punctul de vedere al etichetei fumatului de trabuc, cât și din punctul de vedere al posibilității alterării aromei trabucului la aprinderea incorectă.
Metoda cea mai obișnuită de aprindere în zilele noastre este folosind o brichetă specială, brichetă cu jet, care pe langa puterea de combustie mai mare nici nu alterează gustul trabucului prin interacțiunea directă cu flama soft de butan ca la brichetele pentru țigarete. O altă metodă acceptată este aprinderea cu chibritul, un chibrit special cu bățul mai lung fiind necesar de cele mai multe ori, datorită timpului mai lung de care este nevoie pentru aprinderea unui trabuc. Cu toate că ambele metode sunt acceptate în eticheta fumatului trabucului, amândouă au mari sanse să influențeze aromele datorită butanului în primul caz și fosforului în al doilea.
Metoda unanim acceptată este aceea a aprinderii cu ajutorul bețișoarelor de cedru (Cedar Spills) , adică aprindem bețișoarele cu orice sursă de foc, apoi aprindem trabucul cu bețișorul de cedru. Bețișoarele de cedru se comercializeazș de regulă în Cigar shop-uri cu prețuri cuprinse între 20-100 $ pentru 100 bucăți dar putem să facem ușor rost de unele dacă folosim foițele de cedru care se găsesc în cutiile de trabucuri premium.
In concluzie, ideal este să ne aprindem trabucul cu ajutorul Cedar Spills-urilor, dar dacă nu le avem la îndemână merge și o brichetă specială de trabucuri sau chibrituri. In nici un caz nu vom face sacrilegiul sa aprindem cu un Zippo, de la aragaz sau vreo lumânare.
surse foto: cigarlobby.com; viceloungeonline.com