Industria bourbonului a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce arată faptul ca whisky-ul american din Kentucky are priză la băutori. Datorită creșterii, industria se îmbogățește de la an la an cu noi distilerii și depozite, dar și cu reînvierea unor distilerii vechi.
Care sunt aromele bourbonului?
Bourbonul este un produs care deși a apărut în Kentucky, nu trebuie să fie produs neapărat aici. Astfel, poate să fie găsit pe tot teritoriul Statelor Unite. Este realizat din orice tip de grâne, însă este esențial să conțină cel puțin 51% porumb. După ce fermentează, bourbonul este distilat până se obține o alcoolemie de maxim 80 %. După îmbătrânire, alcoolul nu trebuie să depășească 62.5% și după îmbuteliere minim 49%.
Bourbonul trebuie să fie păstrat în butoaie noi de stejar și deși nu există o perioadă minimă de îmbătrânire, este ideal să fie păstrat cel puțin 2 ani.
Dat fiind faptul ca bourbonul este una dintre cele mai complexe băuturi din lume, o mulțime de distilerii, mai ales cele noi, doresc să îi descopere secretul și sa găseasca soluția prin care îl pot îmbătrâni mai repede și îi pot oferi anumite arome. Motivul este cât se poate de simplu: pentru o distilerie nouă, așteptarea de câțiva ani poate să fie extrem de grea și nerentabilă.
Aroma bourbonului vine de la combinația de ingrediente, de la tipul de stejar din care este făcut butoiul în care îmbătrânește și de la temperatura la care stă. Dintre toate, cel mai important este butoiul.
Bourbonul conține sute de elemente care pot contribui la aromă și la gust. Peste 350 dintre ele sunt volatile, adică se evaporă la temperatura camerei și contribuie puternic la aromă. Practic, atunci când iei o gură de bourbon, vei gusta întreaga istorie a stejarului din care a fost făcut butoiul în care a fost îmbătrânit, deoarece gustul depinde de locul unde a crescut stejarul, de elemente din timpul vieții, de temperatură și vreme.
Butoaiele de bourbon
Îmbătrânirea bourbounului în butoaie se face datorită faptului că pentru primii oameni din Kentucky care făceau acest tip de whisky, butoiul era o formă extrem de facilă pentru depozitare. Pe vremuri, fiecare localitate avea un dogar care făcea butoaie și care era cel puțin la fel de important ca și fierarul.
Dogarul trebuia să cunoască foarte bine diferențele dintre tipurile de lemn, deoarece acestea puteau schimba dramatic gustul whisky-ului. Spre exemplu, deși diferența dintre un stejar alb și unul roșu pare destul de mică, aceasta este critică, deoarece băutura din interior respiră în mod diferit. Stejarul rosu permite lichidelor să curgă, în timp ce stejarul alb nu este așa de permisiv. Astfel, s-a stabilit că stejarul alb este destinat băuturilor, în timp ce stejarul roșu este destinat grânelor.
Faptul ca producția de whisky s-a axat pe butoaie de stejar alb s-a datorat abundenței de stajar în SUA.
