Recomandarea lui Mr. Malt: anCnoc 12YO

Recomandarea lui Mr. Malt: anCnoc 12YO

Distileria Knockdhu este situată  în satul Knock din districtul Aberdeenshire, Highlands în nord-estul Scoţiei. Împrejurimile acestui sat sunt foarte bogate în turbă ,orz și ape perfecte pentru distilarea whisky-ului. A fost înfiinţată in anul 1894 de către vizionarul John Morrison și de atunci produce un single malt light, delicat,  folosind aceleași metode tradiţionale ca în secolul XIX. La începuturi, malturile de aici purtau numele distileriei dar pentru a evita confuzia cu Knockando au schimbat denumirea în anCnoc (care se pronunţă A-noc).

anCnoc  12YO este un malt light și intrigant foarte prietenos și are cate ceva în el pentru fiecare. La culoare este auriu puţin închis ca de aur rusesc și corpolenţa mică spre medie cu îngăduinţă. Mirosul este unul fresh, citric aromat atins de miere fierbinte. Gustul este la început dulceag ce se transformă  în ușor fructat, proaspăt. Finnish-ul este mediu spre lung, fructat și un pic nehotărât cu teme de malt. Este un single malt ușor de băut, unul de zi cu zi, proaspăt și revigorant, mai degrabă aperitiv dar și bun în orice condiţii. Este îmbuteliat la 40% ABV (dar il găsim pe unele pieţe și la 43% ABV) și are un preţ foarte bun de până în 150 lei, un whisky corect făcut si pe care îl pot consuma și doamnele sau cei mai puţin trași de spirtoase.

Până data viitoare,

Slainte de la Mr. Malt!

ancnoc12

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *