O scurtă privire de ansamblu asupra review-urilor și scorurilor acordate whisky-ului afumat, dar mai ales celor clasice din Islay atrage atenția prin faptul că aceste sortimente nu obțin mai niciodată un scor sub 80 de puncte. Un punctaj normal pentru aceste whisky-uri se situează întotdeauna în zona 80+. Lucrul acesta devine și mai evident atunci când aruncăm o privire la îmbutelierile oficiale de tip entry level. Sortimente precum Laphroaig 10 YO, Caol Ila 12 YO, Ardbeg 10 YO, Lagavulin 16 YO, Talisker 10 YO au impus ștacheta la un nivel foarte înalt. Denumiri clasice fără pic de fum sau turbă precum Glenfiddich 12 YO, Macallan 10 YO, Glenfarclas 10, Glenlivet 12 YO sau Glenmorangie 10 YO adesea nu ating scorurile suratelor din Islay chiar dacă nu sunt cu nimic mai prejos, pentru ca apoi să nu mai vorbim de nume mai mici precum Glenturret sau Tomintoul care nu mai prind decât coada clasamentului.
Acest lucru se datorează faptului că distileriile din Islay sunt pur și simplu mai pricepute? În mod cert nu este acesta răspunsul pe care-l căutăm, mai ales că distileriile despre care facem vorbire sunt deținute de conglomerate care au în portofoliu și distilerii din alte zone ale Scoției unde nu e nicu urmă de fum de turbă.
Răspunsul cred că este mult mai simplu și este dat chiar de turbă. Folosirea malțului afumat cu turbă va genera la final un parfum extra de fum, care se adugă aromelor normale ale distilatului. Cu cât este mai ridicat nivelul fenolic, cu atât mai tare te lovește aroma turbei și atunci este destul de logic că restul aromelor trebuie să se lupte ca să poată străbate barajul de fum pentru a ajunge la tine. După o astfel de concluzie am putea spune că deja influența butoiului nu mai este așa importantă când vine vorba de un whisky afumat. Un butoi relativ inactiv, aflat la cel de-al treilea ciclu de folosire nu prea mai are ce arome să împărtășească unui distilat simplu, creându-se astfel unu sortiment plictisitor. La fel se întâmplă și cu un distilat afumat, doar că aici grija trebuie să fie dublată pentru că aromele împrumutate trebuie să fie mult mai puternice decât în cazul unui whisky simplu care nu trebuie să străbată bariera de fum a notelor parfumului.
Totuși în cazul whisky-urilor afumate ce au o perioadă scurtă de maturare, de tipul celor mai afumate silogismul propus nu se aplică. Chiar dacă whisky-uri precum Supernova sau Octomore obțin punctaje foarte bune și se vând la prețuri nebunești, exploziile masive de turbă din aromele lor sunt de fapt cele ce înlocuiesc restul aromelor care nu au cum să treacă de acest baraj pentru că nici nu au avut de fapt când să se formeze.
Am putea concluziona că managementul butoaielor este foarte important pentru whisky-urile neafumate și este și mai important uneori pentru cele afumate. La fel se poate spune și despre butoaiele de sherry, care fac același lucru pentru whisky precum turba. Aici apare doar problema sulfurilor, care pot strica gustul whisky-ului dacă este lăsat prea mult la maturat în butoaie de ex-sherry, pentru a nu mai aminti apoi de prețurile ridicate ale acestor butoaie. Este posibil ca în cele din urmă turba să creeze un avans important în ceea ce privește producerea unui whisky de calitate.
FOTO: islaygallery.com; arcticnomad.com
